IDENTITĂŢI REDESCOPERITE

Pentru orice întrebări, idei, nelămuriri, propuneri sau sugestii cu privire la colecţiile Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, sau dacă doriţi să contribuiţi la sporirea acestora, prin donaţii financiare ori de obiecte, vă rugăm să vă adresaţi custodelui colecţiilor, Radu Bârlă, la una din adresele de e-mail: radu.barla@renascendis.org sau csmm@renascendis.org.

Deoarece, aşa cum am subliniat în numeroase rânduri, principala utilizare a colecţiilor ţine de asigurarea unui fond pentru cercetare şi activităţi didactice, dorim ca imediat cum va fi posibil, acestea să fie folosite şi în concepte expoziţionale experientale. Proiectarea şi amenajarea expunerilor va avea deasemenea o importantă componentă de pregătire a studenţilor şi tinerilor specialişti din domeniile istorie, artă, muzeologie, muzeografie, scenografie, arhitectură şi design de interioare.


Pe lângă activităţile uzuale de conservare, restaurare şi inventariere, sporirea colecţiilor Asociaţiei Renascendis prin atragerea de donaţii în obiecte şi în bani, achiziţii sau primiri în custodie va completa viziunea proprie pe care vrem să o implementăm în managentul cultural şi al patrimoniului. Intenţionăm să construim o relaţie cât mai bună cu piaţa de specialitate şi colecţionarii din România şi din străinătate, pentru a spori fondul de cercetare al CSMM, şi a promova o nouă mentalitate în ceea ce priveşte finalitatea pe care trebuie să o aibă colecţionismul.

Atenţia pe care Asociaţia Renascendis o acordă istoriei şi culturii săseşti se reflectă şi în compoziţia colecţiilor sale printr-un număr semnificativ de obiecte care ilustrează capitole din  evoluţia istoriei şi a artei săseşti. Conservarea şi colectarea elemetelor de patrimoniu mobil săsesc este din ce în ce mai necesară datorită diminuării drastice a comunităţilor săseşti de pe teritoriul României. Chiar dacă un număr de instituţii muzeale şi religioase au dedicat o parte a activităţii lor păstrării acestor mărturii materiale, eforturile trebuie intensificate şi adaptate contextului actual. Mai mult de atât, stimularea interesului tinerilor cercetători şi a studenţilor spre o specializare în acest domeniu este singurul răspuns valabil pentru asigurarea continuităţii cercetărilor dedicate.


Colecţia de documente, respectiv arhiva istorică a CSMM, cuprinde peste 500 de documente emise între mijlocul secolului al XVI-lea şi secolul al XX-lea redactate în limbile germană, latină, maghiară şi română (grafie latină şi chirilică). Majoritatea acestora sunt de provenţă transilvăneană, dar Valahia, Moldova, Banatul, Bucovina şi statul român modern sunt reprezentate în bună măsură. Un număr restrînse de documente provine din alte zone ale Europei Centrale.


Fototeca pusă la dispoziţia CSMM, reprezintă dorinţa Asociaţiei Renascendis de a dedica o parte din activitatea sa istoriei fotografiei. În ciuda unor iniţiative private cu valoare ştiinţifică demnă de laudă, documentului fotografic nu i se acordă atenţie decât sporadic. Preocupările pentru constituirea unor colecţii fotografice sau a unor fonduri documentare de fotografie în mod sistematic aparţine mai degrabă coleţionarilor, decât vreunei instituţii de cultură. Lipsa unei structuri expoziţionale, de cercetare şi de colectare dedicate fotografiei istorice, mai ales într-o ţară cu un trecut bogat în acest domeniu, se resimte din ce în ce mai mult. Fără a revendica un program ambiţios sau pretenţios, Asociaţia Renascendis îşi propune să dezvolte, plecând de la baza existentă, o colecţie fotografică proprie prin care, la un moment dat, să poată iniţia o expunere permanentă de istoria fotografiei pe actualul teritoriu al României, dar şi să poată stimula cercetarea. Contextul favorabil dat de piaţa de specialitate nu face decât să sublinieze nevoie unei iniţiative de salvare şi colectare a materialului documentar fotografic.

Existenţa unei structuri precum Centrul de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, care să poată pune în aplicare o viziune inedită privind managementul patrimoniului cultural şi implicit al patrimoniului mobil, nu ar fi pe deplin sustenabilă fără deţinerea unor colecţii istorice şi de artă proprii. Asigurarea unui sistem experimental de pregătire, profesionist şi prietenos, în care viitorii specialişti să poată avea contact nemijlocit cu obiectul, în care practica să ocupe un rol la fel de important ca teoria şi prin care aceştia să deprindă, pe lângă abilităţi care ţin de activitatea ştiinţifică, şi capacitatea iniţierii şi derulării de proiecte culturale, a strângerii de fonduri şi atragerii de sponsorizări, a colectării patrimoniului prin diverse metode, este absolut necesară pentru o dezvoltare firească a domeniului.


Nucleul colecţiilor este constituit dintr-un lot de peste 2500 de obiecte predate în custodia Asociaţiei Renascendis de către doi dintre membrii fondatori, Alina Pătru şi Radu Bârlă, cu intenţia ca acestea să servească scopurilor statutate şi urmărite prin intermediul Centrului de Studii Medievale şi Moderne. Constituite fără un program anume, ci doar în funcţie de posibilităţile şi interesele colecţionarilor, dar şi de oportunităţile oferite de piaţă, colecţiile au o compoziţie eterogenă, în care se evidenţiază însă istoria şi arta transilvăneană. Din punct de vedere cronologic acoperă un interval cuprins între limita inferioară a neoliticului şi jumătatea secolului al XX-lea. Compoziţia este eterogenă, categoriile de obiecte nefiind reprezentate în mod egal:

  • numismatică şi medalistică (cca. 800 piese, sec. IV. î.Hr. – sec. XX)
  • ceramică şi porţelan (cca. 100 piese, sec. XVI - XX)
  • sticlă, (peste 50 piese, sec. XVIII - începutul sec. XX)
  • textile (peste 100 piese, sec. XVIII - începutul sec. XX)
  • sigilografie (peste 100 piese, sec. XVI - începutul sec. XX)
  • etnografie (cca. 50 piese, sec. XVIII - începutul sec. XX)
  • obiecte farmaceutice şi medicale (cca. 80 piese, sec. XVIII - începutul sec. XX)
  • artă veche (10 piese, sec. XVII – XVIII)
  • obiecte militare (peste 50 piese, sec. II - începutul sec. XX)
  • obiecte publicitare (peste 50 piese, mijlocul sec. al XIX-lea - mijlocul sec. al XX-lea)
  • fototecă (peste 400 piese, 1860 – 1945)
  • audiotecă (peste 100 plăci de ebonită şi plăci matriţă, 1910 - 1945)

Galerie de imagini

Rolul documentar al obiectelor istorice şi de artă a crescut odată cu evoluţia ştiinţelor umaniste pe parcursul secolului al XX-lea. Prin cercetare interdiciplinară, obiectul a depăşit punctul în care era înţeles doar ca materializarea unei fişe de inventar, ca un bun de gestiune încadrat într-o anume tipologie, care are anume dimensiuni şi o datare mai mult sau mai puţin exactă. De sine stătătoare sau, cel mai adesea, corelate cu izvoare scris informaţiile oferite de obiecte completează sau chiar conturează imagini ale vieţii din diferite perioade, pe care altfel nu le-am putea accesa. Cu toate acestea, cercetarea în domeniu din România este departe de a se fi dezvoltat în această direcţie, iar locul acordat obiectului, în majoritatea cazurilor, este încă destul de neînsemnat.


Situaţia dificilă în care se află patrimoniul construit este împărtăşită, în aceaşi măsură, dacă nu chiar mai mare, de către patrimoniul mobil, chiar dacă aparenţele nu sugerează aceasta. Un complex de cauze, dintre care lipsa specialiştilor, insuficienta dezvoltare a domeniului muzeal, lipsa de finanţare, legislaţia inadecvată şi absenţa oricărei viziuni coerente sunt cele mai grave, face ca protecţia, conservarea, colectarea, cercetarea şi evidenţa patrimoniului mobil să cunoască întârzieri serioase faţă de realităţile din restul ţărilor civilizate.


Avansul remarcabil pe care domeniul l-a cunoscut în primele decenii ale secolului al XX-lea nu a mai fost recuperat decât parţial după „naţionalizarea” şi „colectivizarea” culturii sub toate formele ei de către regimul socialist. Vechile generaţii de cercetători s-au format lucrând direct cu obiectul, punând practica pe acelaşi nivel cu teoria. Dispariţia marilor colecţionari şi a colecţiilor private importante, diminuarea pieţei de profil şi inflexibilitatea instituţiilor deţinătoare de patrimoniu (în cea mai mare parte muzee) au condus la o drastică şi constantă scădere a numărului specialiştilor prin lipsa de contact cu obiectul, iar odată cu aceasta la o diminuare calitativă şi cantitativă a cercetării. Scăderea gradului general de educaţie a populaţiei, distrugerea sentimentelor de apartenenţă la o anumită comunitate şi continuitate istorică marcată prin conştiinţă şi prin obiect, incapacitatea instituţiilor existente de a conserva, restaura, colecta şi promova patrimoniul mobil într-un mod eficient, a însemnat periclitarea acestuia.