Pe fotografie, în colţul din dreapta jos este stanţat „C. Muschalek KRONSTADT”. Pe verso este imprimată în tuş violet ştampila în „C. MUSCHALEK/Photograph/Kronstadt-Brassó.”. Fotografia prezintă deteriorări acccentuate cauzate de expunerea îndelungată la umezeală.


Carl Muschalek (1857-1904) este, alături de Leopold Adler, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi braşoveni din ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi primul deceniul al secolului al XX-lea. O serie de fotografii păstrate la Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale datează chiar din 1873, ceea ce înseamnă că Muschalek deja practica fotografia la vârsta de 16 ani. În 1884 îşi deschide propriul atelier fotografic la adresa Purzengasse No.27 (ulterior No.536) / Strada Porţii nr. 27.


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.


Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi (Ecole Centrale des Arts et Manifactures, în prezent Ecole Centrale Paris) este o instituţie pretigioasă de învăţământ tehnic superior din Paris, înfiinţată în 1829 ca o iniţiativă privată. În 1857 a fost cedată statului francez de către  Alphonse Lavallée, fondatorul său. De-a lungul timpului, o serie de români, deveniţi ulterior personalităţi în numeroase domenii de activitate, (Alexandru Golescu, Mihail Suţu, Grigore Cerchez, Alexandru Cosmovici, Vintilă Brătianu etc.), au absolvit cursurile de trei ani ale Şcolii Centrale de Arte şi Manufacturi.


Despre viaţa şi activitatea lui Floru Pomponiu (?, Galiciuica jud. Dolj – august 1912, București) nu avem foarte multe informaţii. După obţinerea unei licenţe în matematici la Facultatea de Ştiinţe din Paris şi absolvirea Şcolii Centrale de Arte şi Manufacturi în 1876 are o activitate de publicist şi ocupă  postul de inginer al Serviciului Hidraulic Giurgiu. În 1892, este definitivat, prin decretul regal nr. 9054 din 24 februarie, ca profesor la Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură de la Herastrău.


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 14-20 octombrie 2013: desen arhitectural, autor probabil Floru Pomponiu, 1875, Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi, Paris, Franţa

Dimensiune: 23x32 cm


Material: hârtie groasă, creion, tuş negru şi roşu, acuarelă


Tehnică de realizare: schiţare în creion, trasare în tuş, colorare cu acuarelă


Descriere: proiect de faţadă principală a unei clădiri monumentale cu un etaj, pod şi turn cu ceas, în stil eclectic cu elemente neoclasice. Clădirea are două intrări carosabile şi una pietonală. Proiectul a fost schiţat în creion pe hârtie groasă, apoi trasat în tuş negru şi colorat în acuarelă. Liniile de cotă sunt trasate cu tuş roşu. Desenul a făcut parte dintr-o plansă mai mare din care a fost ulterior desprins şi hârtia reutilizată pe verso. În colţul stânga sus, deasupra chenarului care înconjura planşa, este scris „Ecole Centrale des Arts et Manufactures”. Proiectul de faţadă face parte din acelaşi lot cu un fragment de plan de parter care prezintă două ştampile, una cu inscripţia „Ecole Centrale des Arts et Manufactures” şi cealaltă cu data 27 NOVBRE 1875, iar în colţul din dreapta jos este scris „Pomponiu. Salle 12”. Este de presupus că autorul proiectului este Floru Pomponiu, inginer român care a absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi.

Săptămâna 7-13 octombrie 2013: cană de breaslă (asociaţia/uniunea agricultorilor), 1835, ceramică tip Drăuşeni, judeţul Braşov

Dimensiune: H: 23 cm; Db:11 cm


Material: lut, angobă albă (caolin), pigment albastru-cobalt, smalţ transparent incolor


Tehnică de realizare: frământare, modelare la roata olarului, modelare manuală (toarta), lipire (aplicare), uscare, angobare, decorare cu pensula şi cornul, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: cănă de vin de formă bitronconică, având o toartă laterală. Decorul realizat cu cornul în pigment albastru pe fond alb ocupă o suprafată semnificativă pe partea opusă toartei. Într-un cartuş central de mari dimensiuni şi formă aproximativ ovală sunt dispuse încrucişat o serie de unelte agricole (furcă, îmblăciu, coasă, greblă, seceră) având deasupra, la stânga şi la dreapta, iniţiale „M”, „B” (ale comanditarului) şi dedesubt anul „1835”. Uneltele figurate îndică faptul că piesa a aparţinul unei asociaţii/uniuni a agricultorilor. Cartuşul este înconjurat de o bordură triplă (zimţată, liniară şi un vrej). Restul corpului piesei este pictat cu pensula în pigment albastru, pensulaţiile fiind foarte bine vizibile. Cana este smălţuită atât la exterior cât şi la interior.


Cănile de breaslă şi de Vecinătate sunt o categorie de produse foarte des întâlnite în producţia de ceramică transilvăneană din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Alături de farfurii, căncee şi pahare, deasemenea din ceramică sau cositor, argint sau sticlă, cănile erau folosite în cadrul festivităţilor ţinute de asociaţiile proprietare sau erau chiar şi împrumutate membrilor atunci când aceştia aveau un eveniment deosebit în familie (nuntă sau înmormântare). În general, identificăm ca fiind de breaslă cănile care prezintă un decor sau o inscripţie care îndică în mod clar apartenenţa, dar acesta nu este un criteriu exclusivist, deoarece este evident că diferitele tipuri de asociaţii foloseau şi vase de uz general. Piesele excepţionale sunt cele produse la comandă, a breslei sau a unui membru al acesteia şi apoi donate (cum este şi cazul de faţă), pe care sunt figurate însemnele specifice asociaţiei sau apar înscripţii (citate religioase, fraze moralizatoare sau invitaţii la veselie şi spirit de frăţietate) şi care sunt datate. Deşi decorul diferitelor piese de breaslă deosebite indică o valoare ceremonială nu trebuie uitat niciodată că scopul lor principal a fost unul practic.


 


Motivul central este un pom al vieţii din care se desprind mai multe ramuri terminate cu lalele şi pe care se afla frunze de diferite forme. Pomul este înconjurat de vrejuri şi de alte diverse motive vegetale.


Paftaua este o piesă decorativă a costumului tradiţional femeiesc din diverse zone ale Europei, specifică anumitor cronologice. Scopul practic al paftalei este de a acţiona ca o cataramă, fiind aplicată pe unul sau  ambele capete ale unui cordon. Tipologiile de paftale sunt stabilite în funcţie de formă şi structură – fiind compuse din una, două sau trei piese. Deşi cataramele apar încă din Epoca bronzului, în evoluţie acestui tip de accesorii vestimentare paftalele apar destul de târziu, în Evul Mediu european. Iniţial paftalele au fost confecţionate numai din metal preţios, decorate luxuriant, şi întâlnite numai în asociere cu personaje înstărite. Până în secolul al XV-lea înclusiv, paftele erau folosite atât de către femei cât şi de bărbaţi.


Odată cu dezvoltarea oraşelor şi cu apariţia unei clase sociale specifice înstărite, podoabele scumpe au devenite din ce în ce mai întâlnite. Treptat, paftalele de diferite forme au fost preluate şi în vestimentaţia de sărbătoare a masei populaţiei din Balcani, de cele mai multe ori fiind confencţionate din alamă, cositor sau bronz argintat. Tipul de pafta prezentat este specific şi pentru zona Ţării Româneşti în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a seolului al XIX-lea, sub influenţa balcanică evidentă. 


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 23-29 septembrie 2013: pafta din argint cu aplicaţii din cupru, secolul al XVIII-lea, atelier sud-est european (posibil transilvănean)

Dimensiune: aprox. 9x11 cm


Material: argint, cupru


Tehnică de realizare: turnare, cioncănire, cizelare, gravare, lipire, nituire


Descriere: pafta desperecheată, cordiformă realizată din două plăci suprapuse, de dimensiuni diferite, din argint de titlu slab. Pe spate piesa prezintă trei elemente de cupru (o bandă metalică, o placă pe care este sudată o verigă şi o tijă) destinate prinderii pe cordonul suport. Cele două plăci componente ale paftalei sunt turnate, cizelate şi gravate, fiind ulterior nituite împreună. Niturile actuale de cupru provin cel mai probabil de la o reparaţie. Placa suport prezintă un chenar decorat cu lalele înconjurat la marginea exterioră de un brâu gravat cu linii curbe repetate şi suprapuse care dau un aspect de valuri. Placa centrală este desemenea turnată, cizelată şi gravată, având perforaţii care permit să se observe un fond nedecorat. 

Săptămâna 16-22 septembrie 2013: înştiinţare de la Magistratul Braşovului către locuitorii din Şchei privind permisiunea de a aduna lemne vechi de brad din Crucurul Mare şi Ruia, 8 iunie 1814, Braşov, judeţul Braşov



Dimensiune: aprox. 18x22 cm


Material: hârtie cu filigran, cerneală ferogalică


Tehnică de realizare: decupare, scriere


Descriere: înştiinţare a Magistratului Braşovului, în limba română cu grafiechirilică, prin care le este adusă la cunoştinţă locuitorilor din Şchei permisiunea de a aduna lemne vechi de brad din Crucuru Mare şi Ruia. Permisiunea este valabilă şi pentru locuitorii din Braşovechi şi Blumăna. Furtul lemnelor găsite tăiate la faţa locului este interzis şi pedepsit cu „20 de nemţeşti”, bani care vor reveni denunţătorului hoţului. Textul este redactat cu cerneală ferogalică pe o bucată de hârtie filigranată, cu marginile neregulate, decupată dintr-o coală mai mare, starea fragmentară a filigranului nepermiţând atribuirea şi datarea hârtiei. Documentul nu prezintă însemne de autentificare/întărire (semnături, sigilii). Cerneala ferogalică a produs mici deteriorări (găuri) în hârtie, deasemenea se observă urme verticale şi orizontale de împăturire.

Grafia neîngrijită şi neumiformă îndică faptul că documentul a fost scris de un funcţionar neromân (cel mai probabil sas) aflat în slujba Magistratului, care, deşi era un bun cunoscător al limbii române, nu avea un exerciţiu constant în scrierea chirilică. Inserarea în text pe alocuri a unor litere latine, cât şi indicaţii în româno-chirilică şi germană înscrise pe verso-ul documentului susţin această părere.


Transcrierea textului:

Se face de ştire tuturor că toţi lăcuitorii din Braşovechiu, din Blumăna şi din Șcheiu[1] vor avea voe săş adună leamne bătrâne[2] de brad din Crucurul Mare sau Ruia[3]. Dar însă va fi oprit casă nu îndrăznească nimenea a fura din leamnele ceale tăiate ce să află acolo, că cine va fura caun  hoţ de leamne săva pedepsi cu 20 de nemţeşti[4] care bani săvor da aceluia care va arăta pe hoţul.

Braşov în 8 Iuni 1814.
​                   Magistratul


Pe verso:
Săsă publicăsuiască în biserica cea mare a Bolgarsegului[5]

Ia Bolgarszeg große kirche
7 iunie
[6]


___________________________________________

[1] Braşovechi (germ. Altstadt), Blumana (germ. Blumenau) şi Șchei sunt cele trei cartiere istorice exterioare cetăţii Braşovului. Braşovechiul se întindea de la biserica sf. Bartholomeu, cuprinzând arealul dintre Strada de Mijloc şi Strada Lungă, până în zona actualului parc central şi era locuit în majoritate de saşi. Aici se regăsesc cele două vechi centre de colonizare săsescă din Braşov - Bartholomä şi Martinsberg. Blumăna cuprindea zona circumscrisă bisericii evanghelice omonime, de la actuala piată a teatrului până la poalele Dealului Morilor, fiind locuit de maghiari şi saşi. Şcheiul era cartierul locuit de o populaţie mixtă slavo-valahă, de rit răsăritean ce se întindea dincolo de latura vestică a cetăţii (actualmente Poarta Ecaterina – Poarta Şchei).

[2] Sinatgma „săş adune lemne bătrâne de brad” necesită o serie de lămuriri. Lemnul de brad, în mod obişnuit, era folosit pentru confecţionarea mobilierului, în dulgherie şi tâmplărie, în construcţii, dar nu şi la încălzire. Pentru toate aceste scopuri lemnul de brad era achiziţionat verde de la proprietarii pădurilor şi prelucrat. Faptul că Magistratul permite locuitorilor din cele trei cartiere să strângă lemn vechi de brad îndică mai degrabă necesitatea curăţirii locurilor respective şi nu o practică curentă, utilizaerea acestuia neputând fi decât ca lemne de foc. Această ipoteză este susţinută şi de semnificaţia indicaţiei de a aduna (şi nu a tăia) şi de interdicţia de a lua lemne deja tăiate (deci vândute cuiva şi prelucrate de acesta).

[3] Crucurul Mare şi Ruia (actualmente Poiana Ruia) sunt două puncte cu păduri de brad de pe traseele Tâmpei.

[4] Termen care apare deseori în documentele de epocă din Transilvania redactate în limba română şi care face referire la o diviziune monetară a florinului renan (numit şi unguresc) – 1 florin renan=60 crăiţari. Cuantumul amenzii nu este foarte mare, raportat la valoarea generală din perioadă, dar trebuie avut în calcul că înştiinţarea se adresează unui segment de populaţie considerat sărac.

[5] Bolgarszeg este denumirea mai veche în limba maghiară dată cartierulu braşovean slavo-valah Șchei. Traducerea numelui ar fi „Bulgărime”.

[6] Scris de altă mână cu creionul.


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 9-15 septembrie 2013: farfurie, secolul al XIX-lea, nordul Transilvaniei (zona Cluj)

Dimensiune: D:26 cm, A:3,2 cm


Material: lut, angobă de culoare maro-închis, pigment alb, verde, roz şi albastru, smalţ transparent incolor cu reflexii metalice


Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală la roata olarului, uscare, angobare, decorare cu pensula şi cornul, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: farfurie plată realizată dintr-o pastă de lut de foarte bună calitate, având buza lată, ondulată prin răsfrângere la intervaluri de aproximativ 4 cm. Decorul fitomorf policrom, în două registre, este realizat cu pensula şi cornul pe o angobă de culoare maro-închis, devenită aproape neagră, cu reflexe metalice, dupa smălţuire. 


Primul registru al decorului, pe centrul farfuriei, prezintă un pom al vieţii format din două frunze lungi înconjurate de puncte albe din care se desprind trei ramuri din care pornesc trei lalele albe semideschise, cu marginea roz şi câteva petale albastre – una orientată în sus şi două în jos – şi două ramuri albe cu multiple ramificaţii. Lalelelor orientate în jos li se opune câte un mănunchi compus din trei flori de câmp, realizate din puncte albe şi roz, şi frunze, care flachează laleaua orientată în sus. Cel de-al doilea registru al decorului, de pe buza farfuriei,  prezintă la nivelul fiecărui lob motive de factura vegetală, albe, pictate cu cornul.


Ceramica din nordul Transilvaniei, mai exact din Carpaţii Occidentali (Munţii Zarandului şi Bihorului) şi din zona Clujului se poate constitui într-o grupa aparte, bine definită, individualizată fată de ceramica de tip Haţeg. Majoritatea vaselor produse în această zonă, de la mijlocul secolului al XVIII-lea până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, prezintă un decor policrom realizat cu pensula şi cornul pe o angobă în nuanţe de la maro-roşcat la maro-închis. Liniile şi punctele de culoare albă completează de fiecare dată decorurile cu elemente fitomorfe şi avimorfe.


Tipul de farfurie plată cu buza lată şi ondulată prin răsfrângere la un anumit interval apare în producţia de ceramică din nordul Transilvaniei (inclusiv în cea de tip Haţeg) spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi rezistă peste un secol. Exemplarele păstrate prezintă un decor bogat, uneori chiar prea încărcat,  cu elemente vegetale, florale şi păsări realizat în culorile verde, albastru, alb şi nuanţe de portocaliu. Farfurie prezentată săptămâna aceasta se remarcă prin decorul său cu lalele, neobişnuit pentru grupa ceramică în discuţie. Calitatea pastei de lut şi a execuţiei produsului poate sugera o comandă specială.

 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Istoria sticlei transilvănene este, în ciuda câtorva sumare abordări ale temei, un capitol neexplorat. Informaţiile scrise plasează debututul producţiei de sticlă manufacturieră (glajă) în Transilvania la începutul secolului al XVII-lea, realitate confirmată şi de datarea în această perioadă a primelor piese care pot fi considerate autohtone. Amplasarea atelierelor de sticlărie (glăjării) s-a făcut întotdeauna în zone împădurite, la poalele dealurilor sau munţilor, pentru a avea o sursă de lemne de foc - necesare funcţionării cuptoarelor de topire a sticlei -  în imediata apropiere. 


Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sticlăria rămâne un produs de lux destinat uzului reşedinţelor nobiliare şi ale orăşenilor înstăriţi, breslelor, bisericilor şi altor clădiri de importanţă edilitară (în special ochiuri de fereastră). Majoritatea glăjăriilor timpurii sunt înfiinţate pe domenii nobiliare sau de către magistraţii oraşelor prin aducerea unor meşteri străini, în special din zona Boemiei. 


Manufactura de sticlă de la Porumbacu de Sus a fost, fără îndoială, cea mai longevivă de pe teritoriul Transilvaniei. Înfiinţată la începutul secolului al XVII-lea a funcţionat până în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. În primele două secole de funcţionare a produs un număr de piese excepţionale, de influenţă veneţiană sau boemiană. 

 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 2-8 septembrie 2013: cănceu, prima jumătate a secolului al XIX-lea, sticlă manufacturieră, Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu



Dimensiune: H:10,7 cm; Dg:6 cm; Db:6 cm

 

Material: sticlă manufacturieră

 

Tehnică de realizare: suflare în formă, prelucrare manuală, lipire

 

Descriere: cănceu de mică dimensiune, realizat sticlă incoloră de nuanţă verzuie, având corpul în formă de pară realizat prin suflare în formă şi gura evazată prelucrată manual. Piesa prezintă caneluri vericale realizate în optic. Toarta este prelucrată manual şi lipită la cald.





Un fapt inedit legat de această fotografie este asemănarea în detaliu cu lucrarea „România revoluţionară” a pictorului Constantin Daniel Rosenthal, realizată în 1850 şi având ca model pe Maria Rosetti (născută Grant).  

 

Ludwig Maria Mauritius Angerer (15 august 1827 – 12 mai 1879) a fost un farmacist şi fotograf austriac, originar din Malacka, Slovacia. Angerer a studiat farmacia, chimia şi fizica în Bratislava şi Budapesta, iar între 1848 şi 1850 a lucrat ca uncenic farmacist. După obţinerea titlului de magister în farmacie şi-a continuat activitatea în Viena şi Graz până în 1854 când, în contextul războiului din Crimeea s-a înrolat în armată ca farmacist militar, simultan dedicându-se şi pasiunii fotografiei ca unul dintre primii fotografi de război. În 1856 ajunge în Bucureşti cu trupele austriece de ocupaţie şi realizează unele din cele mai timpurii fotografii ale oraşului, surprinzând zone care vor fi distruse de sistematizările şi lucrările edilitare ale secolului al XIX-lea. În 1857 se întoarce  în Viena, părăseşte armata şi se ocupă exclusiv de fotografie, deschizându-şi propriul cabinet în 1858. Realizează o serie de portrete celebre ale membrilor familiei imperiale austrice, ale altor familii regale şi princiare, sau ale notabilităţilor vremii, iar la 24 decembrie 1860 îi este acordat titlul de fotograf al Curţii Imperiale din Viena.

 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de email radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 26 august-1septembrie 2013: fotografie, portret de femeie în vestimentaţie sud-est europeană, atelier Ludwig Angerer, circa 1861-1862, Wien/Viena, Austria


Dimensiune: 6,2x10,5 cm

 

Material: hârtie fotografică albuminată subţire, carton, adeziv pentru hârtie

 

Tehnică de realizare: fotografiere, developare, emulsionare cu albumină, înmuiere în nitrat de argint, uscare, expunere, fixare, lipire, presare

 

Descriere: fotografia ilustrează o femeie într-o vestimentaţie de factură sud-est europeană (cel mai probabil muntenească), stând în picioare, cu mâna stângă sprijinită pe spătarul unui fotoliu. Personajul are părul împletit, cu o floare prinsă în partea dreaptă, şi o salbă de monede la gât. Costumul este compus dintr-o maramă lungă brodată, cu franjuri la capete, prinsă în păr la spatele capului, o camăsă brodată cu mâneci lungi şi largi, brâu lung (înfăşurat de mai multe ori în jurul taliei), cu dungi verticale, poale albe lungi şi şorţ lung dintr-un material  cu dungi verticale, despicat în faţă unde este aplicată o dantelă.  

Săptămâna 19-25 august 2013: cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, ceramică tip Drăuşeni, judeţul Braşov


 

Dimensiune: L:22 cm; LA:20 cm; A:3 cm

 

Material: lut, angobă albă (caolin), pigment albastru-cobalt, smalţ transparent incolor

 

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipat, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor

 

Descriere: cahlă dreptunghilară cu un decor stilizat de culoare albastru-cobalt pe fond alb-gălbui. Motivul principal este o floare stilizată, care porneşte dintr-o vază sub formă de scoică, din tulpina căreia se despart două ramuri, fiecare cu câte un fruct sub formă de inimă (posibil ciorchine de struguri). În cele patru colţuri sunt reprezentate patru flori stilizate (prin analogie cu alte piese asemănătoare probabil lalele, deşi forma aminteşte de o scoică).

Cahla este o placă ceramică, realizată din lut sau faianţă, nesmălţuită sau decorată cu pigmenţi şi smălţuită, de diferite forme şi dimensiuni, utilizată în construcţia hornurilor, cuptoarelor şi sobelor, având rol decorativ, dar şi funcţional. 

 

Istoria cahlelor poate fi legată de apariţia plăcilor ceramice folosite la decorarea pereţilor în Orientul antic. Existenţa acestora a fost perpetuată şi în Imperiul Roman, apoi în statele islamice, în Bizanţ şi statele occidentului medieval, de unde aceste forme ceramice au ajuns şi în Transilvania, Moldova şi Valahia în secolele XIV-XV. La început, cahlele erau produse de lux ale atelierelor de olari, dovadă a măiestriei acestora, fiind destinate aproape exclusiv construirii sobelor din reşedinţele princiare, nobiliare şi ale orăşenilor înstăriţi. De la mijlocul secolului al XVIII-lea până spre 1880, odată cu înmulţirea atelierelor specializate de olari din mediul rural, producţia de cahle atinge apogeul atât cantitativ, cât şi ca diversitate tipologică. Nemaifiind un produs de lux, cahlele sunt din ce în ce mai des întâlnite în construcţia sobelor şi cuptoarelor din casele ţărăneşti.

 

Ceramica de tip Drăuşeni, numită şi marfă de tip Drăuşeni deoarece nu există o legătură demostrată ştiinţific între acestă categorie de produse şi satul respectiv, este unul dintre principalele grupuri de produse ceramice transilvănene din perioada cuprinsă între primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea. Zona de răspândire a pieselor este circumscrisă în principal localităţilor Drăuşeni, Rupea, Agnita, Sighişoara, Sibiu şi Mediaş. Ceramica de tip Drăuşeni prezintă un decor albastru-cobalt, cel mai adesea floral sau vegetal stilizat, pictat cu pensula (mai rar cu cornul) pe o angobă albă, sub un smalţ incolor. Din punct de vedere tipologic, cele mai întâlnite forme ceramice sunt cănile, cănceele, farfuriile, cahlele, ploştile şi boldurile de casă, deşi există şi piese excepţionale (călimări de exemplu).

 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de email radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Un obiect pe săptămână


„Un obiect pe săptămână” este o campanie de promovare şi sporire a colecţiilor Centrului de Studii Medievale şi Moderne. Totodată este o modalitate de a atrage atenţia asupra importanţei protejării patrimoniului mobil care nu se rezumă doar exponatele din muzee şi colecţii publice, ci include orice obiect cu încărcătură documentară, istorică sau artistică care poate fi găsit în casa sau gospodăria oricui. Multe astfel de obiecte sunt uitate sau distruse, pierzându-se astfel posibilitatea de a iniţia, completa sau finaliza cercetări, de a pregăti specialişti care să lucreze în domeniul managementului patrimoniului. 

 

Campania „Un obiect pe săptămână” are scopul de a demonstra, prin intermediul colecţiilor Asociaţiei Renascendis, că valoarea unui obiect vechi nu este dată neapărat de detalii spectaculoase, ieşite din comun, ci de potenţialul documentar, istoric şi artistic, de contribuţia pe care acesta o poate avea la conturarea unei imagini mai clare a vieţii din trecut.

 

Dacă se întâmplă să ai prin casă, garaj, pod sau magazie „vechituri” de care te poţi despărţi, gândeşte-te că ele pot folosi la pregătirea profesională a unor tineri, la inţierea sau completarea unor cercetări şi la crearea unor proiecte expoziţionale inedite. Incluse într-o viziune creativă, aceste obiecte pot contribui la dezvoltarea unor comunităţi. Ajută la sporirea colecţiilor Asociaţiei Renascendis şi la potejarea patrimoniului cultural mobil. Nu lasă mărturii ale trecutului să dispară fără urmă.

 

Dacă doreşti să donezi obiecte pentru îmbogăţirea colecţiilor Asociaţiei Renascendis, scrie-ne la adresa de email radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Decorul, realizat cu pigmenţi albastru-cobalt şi brun-roşcat pe angobă albă, combină elemente fitomorfe cu elemente geometrice şi imită parţial decorul coperţilor imprimate de cărţi din epocă. Pereţii laterali prezintă o împărţire a decorului în trei registre, atât vertical, cât şi orizontal. Registrele superior şi inferior orizontal sunt constituite din câte trei, respectiv patru fructe rotunde (probabil agrişe sau măceşe). Cotorul este decorat cu o linie în zig-zag albastră pe care sunt intercalate puncte brun-roşcate.


Acest tip de obiect este o apariţia inedită în producţia ceramică transilvăneană. Deşi realtiv comune în centrele de olari din sud-estul Ungariei (Hódmezővásárhely, Mezőtúr, Szeged etc.) unde cunosc multiple dimensiuni, decoruri şi interpretări între 1840 şi 1910, butelcile în formă de carte nu par a fi o modă care să se fi extins sensibil în Banat sau Transilvania. O dovadă suplimentară în acest sens este şi maniera stângace în care este realizată această piesă transilvăneană în comparaţie cu cele maghiare. Oricum, indiferent de situaţie, existenţa acestei tipologii ceramice pare să fie legată de zonele cu un nivel ridicat de urbanizare şi cu o populaţie alfabetizată, unde cartea este un obiect de uz aproape comun care favorizează apariţia unor astfel de imitaţii. 


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.


În marile centre urbane din Transilvania existenţa farmaciilor este documentată încă de la sfârşitul secolului al XV-lea (1494, Sibiu). Odată cu creşterea demografică a secolelor următoare şi cu avansul ştiinţelor medicale şi farmaceutice, sporirea necesităţilor medicale, sanitare şi cosmetice ale populaţiei a determinat deschiderea mai multor farmacii şi sporirea numărului de medici şi farmacişti. Evident, fenomenul s-a extins şi în oraşe mai mici sau târguri importante, astfel încât la nivelul secolului al XVIII-lea acoperirea pe care o avea sistemul medico-sanitar din Transilvania era destul de largă. Dezvoltarea domeniului a însemnat şi dezvoltarea unei ramuri economice dedicate, care să asigure materiile şi produsele necesare bunei desfăşurării a activităţilor medicale şi farmaceutice, lucru dovedit de colecţiile publice sau private existenţe în prezent în România. Deşi cercetarea din domeniu nu s-a precupat de studierea producţiei de material specializat autohton, este evident că centrele meşteşugăreşti au încercat să asigure necesarul în detrimentul importurilor. Fără îndoială acesta este cazul şi pentru recipientele, flacoanele şi borcanele de sticlă pe care numeroasele glăjării existente în Transilvania trebuie să le fi produs pentru uzul farmaciştilor şi medicilor locali.


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie 2013: pereche de farfurii decorative din cositor, atelier Carl Finck, circa 1840, Mainz, Germania

Dimensiune: D:23 cm; A: 1,7 cm


Material: cositor


Tehnică de realizare: turnare, cioncănire, cizelare, gravare, lipire, nituire


Descriere: pereche de farfurii din cositor decorate prin ciocănire în relief, gravare şi ştanţare. Bordurile farfuriilor sunt decorate cu câte un brâu alveolar realizat prin ştanţare. Decorul central prezintă motive florale în relief, în cazul primei farfurii un buchet cu doi maci şi o lalea, iar pentru cea de-a doua farfurie un buchet de maci şi flori de câmp, legat la bază cu o panglică desfăşurată. Ambele decoruri centrale sunt inconjurate de câte un brâu circular dublu incizat şi unul geometric ştanţat. Peretele farfuriilor prezintă o centură de alveole adâncite întrepătrunse. Pe spate, ambele farfurii au trei mărci de meşter identice. Mărcile sunt circulare, având în centru arhanghelul Mihail cu o sabie ridicată în mana dreaptă şi o balanţă în mâna stângă, în dreapta îngerului se află un porumbel în zbor, iar pe margine, între două chenare circulare (unul liniar şi unul punctat) inscripţia „CARL FINCK ENGLISH:ZINN”. 





Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna aceasta: butelcă în formă de carte, mijlocul secolului al XIX, ceramică de tip Ţara Făgăraşului, Transilvania


Dimensiune: H: 17 cm; L: 10 cm; LA: 5 cm


Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt şi brun-roşcat, smalţ transparent incolor


Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, asamblare, lipire, uscare, angobare, decorare cu pensula şi cornul, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: Butelcă în formă de carte care, din punct de vedere al cromaticii decorului, se înscrie în tipul de ceramică produsă în centrele de olari dintre Făgăraş şi Sibiu de la mijlocul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Piesa este compusă din patru elemente, modelate separat şi apoi asamblate: pereţii laterali, banda mediană şi „ciuciurul” (butonul cu orificiu de scurgere). 

Săptămâna 5-11 aprilie 2014: lichid de şters Pelikan, anii 30’, Germania


Colecţiile Renascendis conţin, pe lângă bunuri culturale de până la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi o serie consistentă şi variată de obiecte care aparţin intervalului cronologic 1901 – 1950. Multe dintre acestea au un caracter pronunţat publicitar, fiind, în mod real, bune documente pentru înţelegerea nivelului de trai al locuitorilor României şi al deşfăşurării vieţii economice în perioadei de până la începutul anului 1948.


În această categorie intră şi obiectul de săptămânii – o cutie intactă care contine un set de lichid de şters marca Pelikan (provenit dintr-o donaţie recentă). Lichidul era în special destinat ştergerii cernelei de pe hârtie, pentru corectarea scrisului de maşină, dar şi îndepărtării altor tipuri de pete de pe „ştofă, fildeş, marmoră şi de pe mâini”. 

Datând din perioada interbelică, probabil anii 30’, cutia de lichid de şters ne ajută să înţelegem dinamica relaţiilor comerciale din Regatul Românei care implicau firme străine. Asemenea multor altor firme germane, Pelikan îşi vindea produsele în ambalaje adaptate pieţei româneşti, având nume, specificaţii tehnice şi instrucţiuni de folosire corect traduse în limba română. Situaţia nu se pătrează, însă, după sfârşitul anului 1948.



Săptămâna 28 aprilie - 4 mai 2014: farfurie decorativă din cositor, meşter I. H., sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Buda (?), Ungaria

Dimensiune: D:24,5 cm; A: 1,7 cm


Tehnică de realizare: turnare, cioncănire, cizelare, gravare, lipire, nituire


Descriere: farfurie decorativă din cositor cu bordura festonată, cu patru nervuri în relief. Decorul central, în relief înalt, realizat prin ciocănire, gravare şi ştanţare, este constituit dintr-un medalion rotund reprezentându-l pe sfântul Gheorghe călare ucigând balaurul. Medalionul este înconjurat de o bordură care reproduce motivul spicului de grâu. Vestimentaţia şi portretul sfântului, dar şi harnaşamentul calului trădează influenţe ale plasticii de factură germană renascentistă. Pe spate, farfuria prezintă trei mărci identice de meşter, ovale, având în centrul un înger cu o sabie ridicată în mana dreaptă şi o balanţă în mâna stângă, iar deasupra îngerului iniţialele „I. H.” .



Ceramica de tip Drăuşeni, numită şi marfă de tip Drăuşeni deoarece nu există o legătură demostrată ştiinţific între acestă categorie de produse şi satul eponim, este unul dintre principalele grupuri de produse ceramice transilvănene din perioada cuprinsă între primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea. Zona de răspândire a pieselor este circumscrisă în principal localităţilor Drăuşeni, Rupea, Agnita, Sighişoara, Sibiu şi Mediaş. Ceramica de tip Drăuşeni prezintă un decor albastru-cobalt, cel mai adesea floral sau vegetal stilizat, pictat cu pensula (mai rar cu cornul) pe o angobă albă, sub un smalţ incolor. Din punct de vedere tipologic, cele mai întâlnite forme ceramice sunt cănile, cănceele, farfuriile, cahlele, ploştile şi boldurile de casă, deşi există şi piese excepţionale (călimări de exemplu).


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.





Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 21-27 octombrie: fotografie de cuplu (saşi din Ţara Bârsei), atelier Carl Muschalek, c. 1900, Kronstadt/Braşov, judeţul Braşov

Dimensiune: 24,5x30,5 cm


Material: hârtie fotografică subţire, carton, adeziv pentru hârtie


Tehnică de realizare: fotografiere, developare, uscare, expunere, fixare, lipire, presare


Descriere: fotografia ilustrează un cuplu de saşi din Ţara Bârsei, stând în picioare, având mâinile stângi împreunate. Femeia este îmbrăcată într-o vestimentaţie de sărbătoare - o rochie neagră specifică modei sfârşitului secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea combinată cu elemente de factură tradiţională (podoaba de cap pentru femei măritate, funda de la gât, cordonul cu aplicaţii metalice şi şorţul brodat de culoare închisă). Bărbatul poartă un costum orăşenesc cu o croială specifică aceleiaşi perioade şi are mâna dreaptă sprijinită pe spatele soţiei sale. Pânza pictată de fundal prezintă un interior de casă, iar o masă cu trei picioare, un fotoliu şi un covor completează decorul. Fotografia de 15x20,4 cm este lipită pe un suport de carton de culoare gri, de 24,5x30,5 cm, şi încadrată într-un chenar triplu de culoare albă care are în colţuri decoraţii luxuriante de inspiraţie vegetală. 

IDENTITĂŢI REDESCOPERITE



Mai mult, un astfel de obiect relativ banal ne ajută să înţelegem dezvoltarea tehnică de care beneficiau şi românii, la fel ca locuitorii ţărilor occidentale, într-o perioadă în care scrisul încă presupunea un nivel ridicat de dichis. Aşadar, „pic-ul” din copilărie sau pasta corectoare, găsită sub diferite forme, din prezent au avut precursori la fel de accesibili din punct de vedere comercial înaintaşilor noştri.


Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa de mail radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Săptămâna 28 octombrie - 3 noiembrie 2013: sticle farmaceutice cu dop, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, probabil Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu, bază 3,5x5 cm, H: 9,5 cm


Dimensiuni: bază 3,5x5 cm, H: 9,5 cm


Material: sticlă, vopsea albă şi negră, plută


Tehnică de realizare: suflare în formă, prelucrare manuală, şlefuire


Descriere: două flacoane farmaceutice de mică dimensiune, având o formă dreptunghiulară (cu lateralele mari uşor convexe, iar cele mici uşor concave) şi un gât îngust cu o buză plată răsfrântă la 90˚. Unul dintre flacoane păstrează un dop rotund de sticlă, la cealaltă dopul original fiind înlocuit cu unul de plută. Ambele sticle au etichete rotunde pictate, pe fond alb, în prezent deteriorate, cu inscripţiile „ACID: MURIATIC: DIL: P:” (stânga) şi „ACID: ONATIUM: SOL:” (dreapta), ultima fiind aproape ilizibilă.